Nu stiu cum se-ntampla, dar se-ntampla. Am iesit doar sa-mi iau ceva seminarii si cursuri din complex si printr-o intamplare, ajunsa in Unirii, ii vad pe Hasu si pe Stef (fosti colegi de liceu). Foarte incantata si surescitata, il conving pe the third party cu care trebuia sa ma intalnesc, sa stam cu ei.

Mi-am amintit cum e sa ai discutii interesante si antrenante, sa ai un schimb de replici interesant. Pentru ca, daca ati crezut vreodata despre mine ca sunt doar putin deosebita, sau doar putin ceva, colegii mei sunt la puterea a zecea. O singura intalnire cu ei m-a umplut de energie pentru cateva zile sau saptamani.

Si toti au “inflorit” daca pot sa spun asa ceva despre barbati fara sa se arunce cu rosii in mine, in niste prototipuri… destul de interesante. Hasu e la Medicina, Stef la Arhitectura. A! Si e prima oara in luni de zile, poate chiar mai mult, cand spun aceeasi fraza in acelasi timp cu cineva… 🙂 Daca nu vi se pare deosebit, ganditi-va cand vi s-a intamplat voua ultima oara asta. 😀 Amandoi arata altfel, amandoi sunt mai “slefuiti”, hm.

Dar sa alungam orice ganduri neortodoxe. A! (inca un “a”) Si n-am auzit niciun banc toata seara. Rasul meu a fost declansat doar de glumele lor instantanee. Faceam comparatia tot ieri, in minte, cand ma gandeam ce m-a facut sa ma simt asa de bine alaturi de ei ani de zile si ce nu m-a facut sa ma simt bine dupa cateva ore cu altii. Ambii au aceleasi interese, aceleasi obsesii. Si colegii mei fac glume cu si despre femei, dar ei sunt mult mai subtili. 🙂 Sunt facute sa fie gustate.

Iar apoi, pe la jumatatea meciului, m-am intalnit si cu Andi, si cu Raf, si cu Robi si hai sa ne oprim aici ca restul nu erau fosti colegi. Deci pentru mine intalnirea cu colegii care era planuita de luni de zile s-a intamplat! Nu prea mai raman multe persoane pentru care sa merg la o intalnire cu 20 de alti colegi care nu i-am mai vazut din vara trecuta, i-am vazut pe baietii mei, i-am intrecut la tramvai, e destul pentru mine! 😀

Sunt foarte mandra de ei si din cand in cand, ma fac sa ma simt ca la 17 ani. Cam toti pe care i-am pomenit s-au dovedit, in timp, sa aiba calitati umane care nu cred ca o sa le mai intalnesc asa des in continuare.