We are Sara

Eu mă deosebesc de oraşul meu prin faptul că eu am mai multe personalităţi ca şi el. Oradea mi se pare un oraş mic şi destul de bleg. Sau mai degrabă fad, fără ceva care să’l facă unic. E ca o lumânare care se stinge încet, şi oamenii nici nu se obosesc să observe. Cine are bani, îi bagă în tot felul de proiecte futuristico-jenibile, care se potrivesc ca nuca’n perete cu arhitectura clădirilor alea din centru, care stau să se prăbuşească peste Corso. Şi nu le renovează nimeni, ci doar le’au învelit într’un fel de plasă, că cică peste una căzuse o parte din acoperiş mai demult. A, şi accentul de ardelean (crişana face parte din ardeal?) mă enervează. Accent de oameni înceţi şi plictisitori: “No. Meerem?” Că tot îmi făcea o colegă compliment că vorbesc literar, fără diverse influenţe. 🙂

Dacă aş fi să aleg, aş alege, probabil, Bucureşti’ul. Poate nu definitv, că m’aş sătura de el şi apoi m’aş întoarce la viaţa peaceful de aici. Dar îmi place la capitală că e un oraş urât de oameni, e înjurat şi defăimat, şi traficul e fenomenal de fantastic de imposibil. Aşa se spune. Şi bucureştenii când vorbesc parcă dau cu pietre, că spun “pă” şi “dă”. Îmi place că la meteo este secţiune specială pentru Bucureşti şi că e destul de mare ca să te pierzi în el. Da, m’am pierdut în Bucureşti. 😀 Mie mi se pare că are personalitate. Ratat, sau cum o fi, dar există, are viaţă şi e plin de lucuri pe care să le urăşti, nu care să’ţi displacă. Bucureştenii, vouă vă place oraşul?

Eu, adică Sara, sunt de fapt un fel de portavoce pentru două Sara mai mici din mine. Este o Sara Drac Vesel şi o Sara Înger Trist. Ele două sunt în antiteză şi se ceartă tot timpul. Nu sunt nici rele, nici bune, şi în nici un caz perfecte. Sara Drăcuşor e impulsivă, haioasă, se dă mare şi ia decizii pripite. Sara Înger e gânditoare, melancolică, plictisitoare şi ratează ocazii. Sara Drăcuşor o consideră pe geamăna ei foarte bleagă şi fraieră. Sara Înger, la rândul ei, o consideră pe cealaltă exagerată şi prefăcută. Când vorbesc sau postez, ele două se bat în capul meu. Chiar acum Drac i’a dat un pumn în burtă lui Înger, care a apucat’o de păr şi dă cu ea de pământ.

Amândouă sunt foarte violente, se critică una pe cealaltă şi ele sunt de vină pentru imaginaţia mea bogată. De puţine ori sunt de acord una cu cealaltă, şi atunci când sunt, aia se numeşte adevăr absolut. Un adevăr absolut e că azi ar fi trebuit să chiulesc la testul de la fizică. Sau că abia aştept să primesc o leapşă. Sau că scopul meu în viaţă e să’mi găsesc scopul în viaţă.

Săptămâna asta a fost mare gălăgie în capul meu: La început am fost întrebată dacă nu mi’ar plăcea să fiu mai bine băiat. Şi am spus că nu, pentru că băieţii sunt ori proşti, ori urâţi, ori mândri, ori seci, ori în plus, ori prea perfecţi ca să ştie că exişti. Apoi am revăzut filmuleţul ăsta (OMFG… *dă click că se deschide separat) şi m’am gândit că n’ar fi fost aşa de rău să fiu băiat, pentru că eu sunt sigură că aş fi un băiat grozav, şi, pe deasupra, ceva care îmi place la băieţi e că nu bârfesc şi sunt sinceri. Dar aş fi fost un băiat foarte ratat, pentru că băieţii trebuie să muncească ca să le crească anumite părţi ale corpului, ca să nu mai vorbim de faptul că nu pot să trişeze un pic şi să se machieze ca să arate bine. (Imăuii nu sunt bărbaţi adevăraţi) În final, am decis să fiu mulţumită de faptul că sunt fată, cu toate sindroamele pre’menstruale, menstruale şi post’menstruale, şi cu toată prefăcătoria sexului frumos. Pentru că, dacă sunt fată, e OK dacă spun toate astea şi dacă’mi plac băieţii. ^_^

În fine. Am şi ales cuvintele şi expresiile săptămânii. Deşi nu s’a terminat încă.

Cuvintele sunt: “superb”, “la naiba”, “mă doare capul”, “ninge”. De fapt, mi se păruse doar că ningea.

Şi expresiile: “Mă, e o melodie aşa de faină… de’ţi baţi copiii” (Alice) “You scare me” (Ariel) şi “Ea îşi ascunde drogurile în coc” (Jurnal Bihorean despre Amy Winehouse, am ras 10 minute de faza asta pentru că suna a desene animate)

Mă bucur că avem un weekend prelungit şi am presimţirea că o să am multe idei zilele astea. 😀