Prima mea excursie… cu peripeţii

No, o să dezamăgesc puţin şi nu o să scriu despre prima excursie, pentru că aia fu un periplu pe la pe la mănăstirile din Moldova şi pe la nişte muzee. No, că ce aş putea spune despre asta? Că intram în fiecare loc şi ne povestea ghidul câte ceva despre locul respectiv. Eram minunaţi de ce vedeam acolo, dar nimic special de povestit.

Aşa că trec la a doua excursie. Cred că eram prin a V-a, sau undeva pe acolo. Ne-am urcat în autobuz şi-am plecat cu şcoala în excursie. Pe la Vatra Dornei, pe la munte. Zone din astea să simţim şi noi aerul tare. Ne-am plimbat cu telescaunul, am mers să vedem şi noi nişte zimbrii, parcă. Ne-am mai plimbat cât ne-am plimbat şi se făcu că e noapte afară, deci, retragerea la cabane. Aici începe spectacolul.

Aşadar. Noapte. Munte. Ce-i veni în minte unui prof? Să ne aducă cât mai mult de o excursie adevărată la munte, aşa că, sub forma unei piramide, a dat drumul unui foc mare, spectaculos, de tabără. Partea cea mai interesantă a fost, cum altfel, căutarea de lemne şi surcele pentru foc. Nu prea dorea, dar avea ce să ne facă dacă ne-a pornit spiritul curiozităţii din noi? Nu!

Dar vine ploaia. Din aia serioasă. Cu tunete de zici că ne bombardau ruşii şi noi habar nu aveam că suntem la un pas de moarte. Tunetele ca tunetele, dar fulgerele erau excepţionale, luminau aşa de bine încât, pentru câteva secunde, afară era lumină exact ca ziua. Pericolul fu iminent, profii ne-au trimis în cabanele noastre şi nu cumva să ne pună ăl cu coarne să ieşim din cabane.

Da’ de unde! Deschidem uşa, ne uităm în stânga şi în dreapta, aşteptam să fulgere ca să vedem mai bine spre cabanele profilor şi… drum liber, fuuuga spre cabanele colegilor. Acolo nebunie. Copchii, copchii, dar dar aveam la noi un casetofon şi dăi şi cântă copchile să se audă-n toată curtea că noi ne distrăm. Partea proastă e că au auzit profii şi… fuga fiecare la cabana lui.

Au decis să ne închidă pe afară cu cheia. După 10 minute, de frică, au deschis şi ne-au restituit cheile. Cu răbdare şi persevereanţă, cu ochii în paişpe direcţii, aşteptând câte un fulgere să lumineze zona… fuga din nou în cabanele vecine. Dar… ha! Ne pândeau în spatele altor cabane şi… la loc comanda.

Cam aşa s-a petrecut toată noapte, o noapte în care nu am dormit mai deloc, dar ne-am udat, ne-am zbuciumat, am luat şi bere, ca băieţii, tot pe furiş 😀 Aventura nu se încheie aici. Urmează spre dimineaţă ca un coleg dintr-o cabană să iasă afară cu tot cu cheia, închizându-i pe ceilalţi înăuntru. Se întoare, ca mielul la tăiere sau ca un câine cu coada între picioare, fără cheie. Era spre dimineaţă, dar încă întuneric. Caută cheia, pe unde a umblat, ce a făcut netrebnicul? Bineînţeles, cheia era pierdută în faţa cabanei, la doi metrii de ea, dar cine să caute exact acolo de la început.

Toate pierderele ca toate pierderile, dar unde e un coleg? Se făcu astfel. Veni profii să ne anunţe că tre să plecăm. Urcăm toţi în auto. Minus unu. Unde-i, caută-l, du-te după el în deal, pe vale, prin cabane. Nici urmă de el. Profii transpirau, noi, draci mici, râdeam cu poftă, ne bucuram de clipele în plus din camping. După un timp apare fiul risipitor. A fost să vadă cascada. A auzit de la cineva că e o cascadă, de ce să nu o vadă? De ce să anunţe? Nu era nevoie 😀

Uh…da, o excursie cu adevărat memorabilă, o excursie în care amintirile plăcute sunt la grămadă, în care inima profilor a stat prea mult în loc, dar de, vrei să ai grijă de copchii, aşteaptă-te la orice.