Inainte de a scrie concluziile excursiei din Corfu, as vrea sa va povestesc o intamplare, pe cat de interesanta, pe atat de infricosatoare.

Era miercuri, a treia zi din concediu si prima zi in care ne-am bucurat de masina inchiriata. Dimineata am vizitat Corfu Town, la amiaza am mers pe coasta vestica, iar spre seara, cand ne intorceam spre Messonghi am decis sa ocolim putin si sa parcurgem un drum cu serpentine ce parea destul de interesant pe harta.

Zis si facut. Am trecut prin niste sate parca uitate de lume. Putinii locuitori care mai traiau aici erau trecuti bine de 60 de ani si se uitau curiosi atunci cand o masina indraznea sa le perturbe linistea. Intorceau capul lent si pareau sa-si spuna sec turisti. Chiar daca sunt mai putin de 30 de km intre capitala insulei si aceste localitati, ele par sa fie separate de cel putin cateva sute de kilometri. Noi am mers mai departe, dar aceste locuri imi transmiteau o stare ciudata.

Am iesit dintr-o serie de serpentine, am trecut de un alt sat, am coborat o panta abrupta si am ajuns intr-o depresiune mica inconjurata de niste dealuri impunatoare acoperite cu maslini. Era pustiu. Iar sunetul produs de acele insecte, asemanator cu cel am greierilor, devenea din ce in ce mai puternic. Simteam ca ne indepartam de destinatie, chiar daca harta ne arata ca totusi ne apropiem. Soarele a inceput sa apuna.

Dintr-o data masina incepe sa trepideze. Se opreste brusc, porneste greu, iar atunci cand o face pleaca in suturi. Ne uitam curiosi unul la celalalt si ne intrebam ce s-ar putea intampla. Motorul? Masina avea totusi vreo 10 ani si aproape 100.000 de km parcursi. Dar sa ne lase chiar in prima zi de cand am inchiriat-o? Nu.

Era vorba de benzina. Am ramas fara combustibil. Si ne-am dat seama destul de greu fiindca acul de la rezervor era blocat. Am inceput sa facem haz de necaz, insa gluma s-a ingrosat cand vedeam ca pe acel drum abia trece o masina o data la cateva minute. Soarele devenea din ce in ce mai palid, iar seara era tot mai aproape. Noi stateam in pana de idei si benzina in mijlocul pustietatii.

Opresc o prima masina si cer ajutor. Din nefericire nu aveau nicio rezerva in plus, nu aveau habar de vreo benzinarie prin apropiere si nici loc in masina sa ia pe unul din noi. Opresc a doua masina in care se afla doar un cuplu, ambii undeva la 30 de ani.

Tipul care conducea semana putin cu Bob Marley si parea putin speriat cand l-am intrebat daca vorbeste limba engleza. Isi pregatea niste tigari (ca sa nu le zic altfel), da foitele grabit prietenei lui, de parca l-ar fi impiedicat sa-mi raspunda si apoi imi zice ca da. Ma intreaba ce s-a intamplat, ii povestesc si primesc aceleasi raspunsuri.

Locuri in masina avea, dar am considerat ca ar fi totusi mai bine sa nu-l deranjam. Opresc a treia masina in care era doar un tip cam de varsta noastra. Ne spune ca e o benzinarie la vreo 5 km in sud si ne propune sa ne duca pana acolo pentru a lua cativa litri. Tudor e cel care se ofera voluntar.

Eu am ramas cu Rares si Andi la masina si oftam usurati ca pare sa se rezolve aceasta problema. Ma pun cu fundul pe capota si incep sa ma uit in jur. Casele risipite pareau abandonate de mult timp. Razele soarelui abia se mai puteau zari pe crestele muntilor.

Un cal care parea sa se afle in apropiere producea niste sunete foarte ciudate, de parca era chinuit de cineva. Ganganiile alea deveneau insuportabile. Imi doream sa plec mai repede de aici. Imi spun asta in gand cand dintr-o data Andi ma intrerupe si ma cheama pana la el. Imi arata o linie trasata pe sosea pe care e trecut un mare F, imi spune in soapta zambind usor ca pana aici ne-a fost, dupa care ma apropie de un gard aflat la cativa pasi de locul in care am parcat masina.

Da la o parte usor niste boscheti si vad o papusa care statea prinsa de gard ca si cum ar vrea sa evadeze. Ochii ei ingrozitori pareau adevarati si s-au intersectat cu privirea mea. Am incremenit si mi s-a ridicat instant parul pe maini. Acum chiar nu voiam decat sa se intoarca Tudor odata si sa ajungem la hotel.

S-a intors intr-un final, am plecat, insa papusa aia m-a urmarit in minte peste tot timp de doua-trei zile. Si v-as mai povesti ceva, dar nu acum, ci intr-un viitor articol…