Si ce ai vazut in mine care te-a uimit asa?, l-am intrebat.

Perpetuarea greselii. Am impresia, zise el, ca amandoi avem ceva in comun: si eu am incredere ca si tine in oameni, dar… diferenta intre noi este ca tu constati abia la sfarsit, cand e prea tarziu. Tu doar observi si speri. Spune-mi, te rog, ca nu-i asa!

Eu ma hranesc din speranta! Desi, mi-am dat seama, la un moment dat, ca as fi cu mult mai fericita daca n-as avea niciun fel de asteptari pentru ca atunci cand chiar s-ar intampla ceva bun as fi mult mai recunoscatoare, neasteptandu-ma la nimic.

Ala se numeste sacrificiu. Cami, tu stii cum esti? Faci sacrificiul abia la sfarsit cand speri ca acel sacrificiu mai poate schimba ceva. Si nu mai poate schimba nimic.

As vrea sa nu iei ca referinta ultima mea relatie… si sa crezi ca asa au fost toate. Am avut relatii in care… n-am avut niciun fel de asteptari de la bun inceput si am facut mari sacrificii si in timpul relatiei si dupa ce s-a terminat.

Eu stiu ca tu nu te poti intoarce in trecut.

Adica nu ma pot intoarce la ceva ce am fost?

Da. Tu stergi trecutul.

Sa stii ca imi pare rau ca nu mai pot fi ca acum 2 ani si asta ma deranjeaza. Stii cum ma vad? Urcand o scara, si pe masura ce trec de o treapta, ea se sterge, dispare. Si regret ca nu ma mai pot intoarce inapoi. … Dar lucrul care ma nemultumeste cel mai mult… e ca nu mai am momente de impacare de sine ca acum 2 ani. Si atunci cand ele apar, sunt foarte scurte. Nu stiu daca fericire deplina e cuvantul. Dar momente cand… am senzatia ca totul merge bine. Ca nu am griji. Imagineaza-ti momentele astea ca niste trepte netede, lucioase. Si ca dupa ce ai pasit pe una iar mergi pe trepte pline de pietre si bolovani. Si sunt asa de rare…

(Tace. Il privesc cateva secunde. Il linistesc) Nu te gandi cum sa faci sa fie mai multe trepte netede, ca nu poti.

Nu inteleg cum cineva pe care-l stii de asa putin timp te cunoaste asa de bine. Te cunoaste mai bine ca tine.