Louis C.K.

Pe C.K Louis l-am descoperit numai in cursul anului trecut. Un umor coroziv, gesturi si fraze cat se poate de neortodoxe, reactii fara menajamente la viata cotidiana. L-am urmarit cu interes, si mi s-a parut ca are atat talent literar cat si actoricesc. A facut stand-up (la greu), a facut sitcom (Louie, sezoanele 1-5), a facut serial dramatic (Horace and Pete), a facut drama (Trumbo), a facut niste short-uri independente pe 16 mm pe care le-a platit, pe vremuri, cu banii de mancare. A facut multe si a invatat multe. Si cand a fost randul lui sa-i invete pe altii, gen Chris Rock ori Lance Crouther, s-a achitat cu brio de datorie.

Cu toate ca stiam ca are o obsesie profunda vizavi de auto-erotism, reliefata si de multe din skit-urile lui, au fost greu de digerat evenimentele intamplate acum trei zile. Pe scurt, omul a fost practic scos din Hollywood ca urmare a acuzatiilor venite din partea unor foste partenere de scena, care isi amintesc cum Louis le-a cerut, pe vremuri, prin turnee si prin culise, sa asiste, in calitate de spectatoare, la niste acte de onanism ale lui. Comedianul a recunoscut si si-a facut mea culpa. Se va retrage.

Ca alegere personala, dar si ca parte a masurilor extreme aplicate de noua versiune a comitetului Hays in Hollywood. Astfel, inainte sa se retraga el, personal, C.K Louis a fost zburat de la pupitrul tuturor show-urilor si filmelor din care era implicat in ultimii ani. Cu toti banii bagati in ele, cu toata publicitatea, cu toata aderenta la public. Show-urile lui vor fi, probabil, in intregime retrase din magazine, iar filmele lui se vor trafica pe sub mana, pe net si pe-aiurea.

Faptele sunt reprobabile, nimic de zis. Numai ce auzi de chestii d-astea si-ti vine s-o iei la fuga pe campii. Pe de alta parte, apare aici un gen de pedeapsa cu care nu suntem obisnuiti. Nu-ti pierzi libertatea, dar iti pierzi, efectiv, numele. Rostul. Mostenirea, creatiile, lucrarea unei vieti, toate sunt instantaneu declarate nule de societate. Nu vreau sa fac judecati aici asupra valorilor morale profesate de societate americana, dar pedeapsa mi se pare disproportionata. Si, ca sa fiu sincer, am o problema si cu acuzatiile.

Toate actritele astea care au venit acum in fata ca sa-si exprime feminitatea si dreptul la libertate sexuala, vorbesc de cazuri petrecute acum mai bine de zece ani, chiar douazeci, douazeci si cinci de ani. Vorbesc despre cazuri in care colegul Louie le-a cerut un favor sexual la care cele mai multe au consimtit. Adulte, fiind, cu rationalitatea in buna regula. Iar cele care n-au consimtit, fie l-au pleznit pe om peste obraz, fie l-au injurat de mama. Atunci, pe loc. Reactii mult mai justificate, dupa parerea mea, decat a sta pe margine douazeci de ani si a te sesiza tardiv ca feminitatea ta a fost lezata. Mai ales ca sesizarea asta, acuma, nu pare tocmai legitima.

Sesizarea e nu numai tardiva, are si izul unui puternic interes. Nu s-a petrecut atunci, nu s-a petrecut la un an, doi, trei, dupa eveniment. Se petrece acuma, la zece ori douazeci de ani distanta. Acuma, cand curentul e creat, cand deja e o moda sa iesi la rampa si sa faci putina inchizitie retroactiva. Cand presa de scandal plateste bine pentru subiectele care pot duce la terminarea carierei unor actori si producatori semnificativi.

Cand oameni care n-au avut lumina rampei atintita, multa vreme, asupra lor, isi traiesc, prin denunt, cele 15 minute de succes. Si ma gandesc ca poate, putin, contribuie la toate declaratiile astea si faptul ca toti astia pusi sub acuzare sunt niste oameni cu greutate in Hollywood, in timp ce acuzatorii sunt fie niste ex-names, fie niste no-names. Repet, nu spun ca faptele sunt scuzabile pe chestia asta. Spun numai ca greutatea pe care presa o da acuzatorului ori acuzatiei nu mi se pare justa.

In fond, cu exceptia faptelor de care se face vinovat Harvey Weinstein, cele mai multe fapte pe care acuzatorii le declara presei sunt de categoria Louis C.K: onanism, saruturi si atingeri nefiresti, flirt-uri insistente, glume cu tenta sexuala. Chestii care s-au petrecut, se petrec si se vor petrece in majoritatea institutiilor unde angajatii sunt stransi impreuna, foarte adesea peste opt ceasuri pe zi.

As adauga ca majoritatea instutiilor americane, cu predilectie companiile unde angajatorul vrea ca angajatii sa se simta “ca intr-o mare familie,” cu bucatarii masive, cu sala de sport si cu mese de biliard pe coridoare, vor suferi de pe urma acestui “familiarism” sub aspectul acuzatiilor de hartuire sexuala. Hartuirea asta nu are de-a face numai cu puterea de care cineva abuzeaza; are de-a face si cu spatiile inchise, si cu intersectarea zilnica a colegilor de serviciu, si cu psihologia lor, si cu semnalele care se interpreteaza gresit, si, pana la urma, chiar cu excesul de colegialitate. Misconduct-ul sexual e la el acasa oriunde lumea va fi claustrata arbitrar sub pretextul unui mediu mai putin stresant de munca si de recreatie.

Iar publicul, ce sa mai vorbim. Publicul stie. Toti “stim” cum a ajuns cutare in cutare pozitie. Nu pe merit, nu pe talent, ci pe jocuri de culise si pe favoruri, probabil chiar sexuale. Un om din trei, intrebat ceea ce crede despre ascensiunea cuiva, va fi sincer si o va spune: probabil prin mijloace oculte. Problema sunt ceilalti doi, care o cred si o ascund din dorinta de a da un raspuns corect politic.

Nu ma indoiesc ca la un milion de insi care favorizeaza “ocultul,” au sa fie o suta-doua de oameni de buna credinta care sa puna in balanta si factorii obiectivi. Insa noi, publicul larg, avem sa-i credem pe acestia naivi. Asa e lumea noastra, un mediu nesigur si suspect. Traim zilnic in interiorul unui sistem de analiza al societatii contemporane care pare sa fi fost creat de Sigmund Freud insusi.

Intentiile nu sunt ceea ce par, motivele sunt discutabile, mecanismele de desfasurare ale unui proces nu sunt niciodata transparente iar partea nevazuta atarna labartata in strafunduri, ca si burta unui iceberg. In aceasta lume, cu totii “stim” mai bine despre ce a fost vorba. Cu totii gandim, deja, de mult, ceea ce faptele vor releva la un moment sau altul. Iar cand o fac, ne confirma invariabil ca am avut dreptate. Ca, de fapt, peste tot e pe jocuri de putere, pe presiune, pe santaj, pe scarbosenii si pe glume de cacat.

In incheiere, as adauga ca in comparatie cu ceea ce gandim noi, sa ma iertati, dar realitatea de multe ori se prezinta ceva mai candida. In comparatie cu ceea ce credem noi despre culisele civilizatiei noastre, chiar mi se pare ca acele chestii pe care le-a facut Louie ar putea sa intre la categoria fleacuri.