Skip to Content

Imi sta pe limba, tovarase profesor !

Closed
by iunie 6, 2019 Fără categorie

Buuun. Mă trezesc eu azi de dimineaţă foarte veselă, şi nu’mi dau seama de ce. Cum să nu fiu veselă când am deschis ochii pe la şapte ş’un sfert? Arunc ceva pe mine, dau cu soră’mea de pereţi pentru că ea stătea pur şi simplu şi privea şmecheră cum dorm, în loc să mă trezească, apoi dau să ies din casă. Ies, fac trei paşi, intru la loc ca să scap de umbrela fără de care extra’grijulii mei părinţi au avut grijă să nu ies în lumea crudă şi periculoasă: “eu nu o car după mine afară/ dacă e cald şi bate vânt de primăvară,/ răsar ghioceii iară!” (până la urmă azi a plouat :D)

Mă arunc fără de mine în primul tramvai, unde am reuşit, spre mândria mea, să compresez şi să scap de două din cele trei kilograme care nu ştiu de ce tot apar la cântar. (nu cred că are vreo legătură cu faptul că ştiu să mănânc 18 pătrăţele de ciocolată nemţească fără să mă plictisesc, adică pe fiecare într’un fel diferit) Şi ajung în sfârşit la şcoală. Vorba vine, la şcoală, că după ce m’am dat jos nu mai ştiam nici măcar ce culoare aveau chiloţii de pe mine. Deh, opt staţii de manele, se tâmpeşte omul rău de tot! Apoi intru cu un zâmbet triumfător la oră, ora de istorie, unde (minune!) proful chiar era prezent. “Vă rog să mă scuzaţi că…” “Bine, treci la loc”. Dom’le, proful nostru de istorie e fenomenal! În primul rând, aş vrea să vă imaginaţi aplicaţia practică a expresiei “a scoate vorbele cuiva cu cleştele din gură”. Aţi reuşit? Acum imaginaţi’vă acelaşi lucru, numai hiperbolizat, adică cineva care practic coboară ca un alpinist, escaladează cavitatea ta bucală şi îţi caută vorbele până în esofag. Cam aşa e când ne ascultă pe noi la istorie.

Scenariu posibil. Proful: “Bun, cine vrea să răspundă? Nimeni? Să vedem cine nu are notă. Eleva Maricica Scărpineanu.” Eleva Maricica se ridică tremurând. În ochiii ei se citeşte frica de necunoscut, pe care o aveau şi strămoşii noştri barbari atunci când, fiind la cules de cireşe sălbatice, se înarmau cu suliţe din fier inoxidabil ca să se apere de tigrul cu colţii de sabie. Proful: “Ce lecţie am avut de pregătit pentru astăzi?” Maricica aruncă o privire disperată colegei de bancă, care, se ştie, învaţă la toate materiile şi ştie de toate, mai puţin cum să’şi aranjeze părul într’un fel plăcut ochilor. “Ăăă, pentru astăzi am avut de pregătit…” (privire ameninţătoare: dacă nu’mi spui…) Colega şopteşte. “lecţia: dacii şi romanii şi chestii despre ei”. Proful: “Bun, unde şi în ce an este menţionată pentru prima dată existenţa dacilor?” Scenariul se repetă la primele două-trei întrebări, după care practic proful începe el să povestească lecţia, adăugând câte un “da?”, moment în care eleva trebuie să se certe cu el, să îl întrerupă şi să’i ia vorba din gură dacă vrea să’l convingă că ştie, că merită un zece.

Şi pentru că de multe ori nu vii pe la şcoală, pentru că ne povesteşti foarte frumos lecţiile şi ne dai exemple, pentru că e una din puţinele ore mai relaxante şi pentru că avem cu toţii medii mari la isto, dragă profule, să ştii că te iertăm pentru micile tale greşeli de scriere sau exprimare. (”v-a cuceri Roma”, etc.).

Previous
Next