Eu le pup mâna

Bre, tot vedem şi tot auzim că se “inventează” nu ştiu ce telefoane revolutionare. Nu mă interesează. Bon, pentru pasionaţi e ceva excelent, e un pas înainte. Pentru mine e nimic. De ce? Pentru că există telefonul. Şi pentru asta am să le pup mâna celor 2 inventatori, Elisha Gray si Alexander Graham Bell.

Ei au revoluţionat tehnologia, ei au adus cu adevărat ceva nou. Ceea ce se întâmplă acum, ceea ce se scoate acum pe piaţa nu e altceva decât o înnoire a ceva ce deja există. Însă telefonul, după părerea mea, care poate fi proastă, e cea mai mare invenţie.

Acea senzaţie de a vorbi la distaţă cu un om face toţi banii. Bine, acum e ceva normal. Dar odată era ceva extraordinar. Îmi aduc aminte că atunci când eram mic, mergeam pe la o mătuşă care avea telefon, pentru a vorbi cu tata care era plecat după bani prin străinătăţuri. Dar mai înainte, când mătuşa nu avea telefon, mergeam până la Roman ca să vorbim cu tata.

La cine mergeam nu mai ştiu, sigur era că stătea la etaj şi eu mic şi prost ce eram am întrebat: “De ce tre să ne învârtim pe scări?” Practic nu mi-am dat seama că urc, ci mi se păru că ne învârtim ca proştii. Abia la coborâre am depistat eu necesitatea învârtelii pe scări.

Aşadar, cu toate noutăţile apărute pe piaţă, eu rămân fidel telefonului normal. Telefonului pe care se poate vorbi şi nimic mai mult. Pentru că nu vreau ca internetul să-mi fure şi acele clipe în care nu sunt în faţa calculatorului.