Despre Bucuresti am mai spus si o voi repeta mereu: orasul asta este ca o enigma. Iti trebuie indarjeala si rabdare sa-l descoperi, dar, cred eu, rezultatul este fara indoiala satisfacator. M-am gandit ca altfel nu se poate, decat sa-l iei la pas si sa te minunezi de tainele ascunse in fiecare colt de strada, geam de casa, piatra de caldaram.

Ca sa intelegi prezentul orasului trebuie sa treci mai intai prin Bucurestii vechi. Este ca o initiere. Printr-un labirint de stradute inguste ajungi direct in inima vechilor mahalale. Pas cu pas intri in cartierele negustoresti de alta data: Negustori, Mantuleasa, Armenesc. Aici, o gramada de case si biserici vechi, cu arhitectura bogata, te duc cu gandul la farmecul boem al urbei secolelor trecute.

Locul e impanzit de constructii a caror arhitectura simpla, brancoveaneasca, autentica si autohtona, tradeaza pe alocuri influente frantuzesti si eclectism balcanic. Peste acestea, un strat de modernism interbelic. In mijloc, se inalta semete turnurile bisericilor peste care au trecut deja mai bine de doua veacuri. E o reflexie vie a pozelor acelea vechi si galbejite de la Palatul Sutu.

O plimbare prin cartierele de odinioara nu este poate pentru toata lumea, ci pentru cei ce vor sa simta pulsul vietii anilor ’30 si sa inteleaga ca Bucurestiul nu este doar un oras gri, chinuit de ani de orori comuniste. Sub stratul acesta se ascunde o fata romantica, povesti tulburatoare cu crai de vita nobila si domnite cu toalete scumpe, cu negustori orientali si tarani in iarmaroc, cu romante frantuzesti si tangouri romanesti.

E usor sa cazi in mreaja orasului si ce e si mai fascinant e ca dintre multiplele lui fatete, aici, in cartierele vechi nu desconspiri mai mult de una. Iti mai raman inca altele sa ti le faci cunoscute. Aceasta este de fapt minunea: ca oricat ai cauta si cerceta, vei stii mereu ca Bucurestiul ascunde inca ceva.